Portretul lui Händel

Arta sa trăda omul care priveşte viaţa de foarte departe, de foarte sus, în felul lui Goethe. (...) În acest regat al artei, neatins de întâmplările capricioase ale vieţii, ni se pare că domneşte uneori o lumină prea uniformă. Sunt Câmpiile Elizee: te odihneşti de zbuciumul vieţii, dar îl regreţi deseori. Însă nu există oare ceva mişcător, emoţionant, în spectacolul acestui maestru senin în mijlocul durerilor, rămânând cu fruntea fără cute şi cu inima fără griji?