Bela Bartok: despre folclorul romanesc

Volumul de faţă cuprinde 12 scrieri care ilustrează multiplele preocupări ale cercetării bartókiene. Continuând ceea ce a început Viorel Cosma, Titus Moisescu publică un vast material de corespondenţă dintre Academia Română și Bartók, iar Francisc László prezintă partea a doua a corespondenţei Bartók-Brăiloiu, scrisorile lui Brăiloiu adresate muzicianului maghiar. Tiberiu Alexandru face un nou bilanţ al activităţii lui Bartók de culegător și cercetător al folclorului românesc, înglobând de data aceasta în aria observaţiilor sale și volumele postume publicate la Haga. Eugenia Cernea examinează interpretarea bartokiană a „horei lungi“ din Maramureș în lumina noilor rezultate ale folcloristicii românești privind cercetarea acestui gen. Tiberiu Olah analizează una dintre lucrările de inspiraţie românească ale lui Bartók – Sonatina pentru pian. Gheorghe Firca investighează sursele modale ale cromatismului compozitorului maghiar. Profesorul-compozitor Aurel Stroe descoperă, prin „dialogul“ său, unicitatea frapantă, în contextul muzicii lui Bartók, a unui ciclu de pian prea puţin cercetat. Adrian Raţiu, polemizând subtil cu unele opinii încetăţenite în literatura de specialitate, reevaluează un moment de cotitură din biografia creaţiei bartókiene. În sfârșit, Anatol Vieru, prin eseul său, prezintă paralela Enescu-Bartók într-o viziune originală esenţial nouă faţă de lucrarea postumă a lui Mihai Rădulescu, publicată de mai multe ori, și în străinătate. În fruntea acestor scrieri am așezat necrologul lui Brăiloiu despre Bartók, omagiindu-l în felul acesta și pe congenialul colaborator al lui Bartók, cel mai de seamă continuator al operei sale știinţifice. În anexa volumului se găsește un tabel cronologic cuprinzând acele date din biografia lui Bartók prin care viaţa și opera sa se leagă cel mai direct de România.