Sonata pentru Pian (op. 24, nr. 3)

Deşi Enescu s-a aplecat asupra Sonatei în Re major, op. 24 nr. 3 (1935), un răstimp de doi-trei ani (între toamna lui 1932 şi mai 1935), etapele efective de lucru s-au concentrat de-a lungul a doar câteva luni de zile. Aceasă Sonată a fost scrisă într-o perioadă dificilă, chiar întunecată, din viaţa compozitorului, cauzată de căderea psihică din 1933 a viitoarei sale soţii, Maruca (Prinţesa Maria Rosetti-Tescanu-Cantacuzino). Veselia radiantă a Sonatei (mai ales în prima parte, Vivace con brio) ar putea fi înţeleasă mai degrabă ca o încercare de evadare din acea realitate tragică. În scrisoarea din 30 ianuarie 1934, adresată bunului său prieten Edmond Fleg (libretistul OEdipe-ului), Enescu confirmă această ipoteză ce are de-a face nu doar cu „la petite histoire”, ci relevă aspecte definitorii din substanţa emoţională profundă a lucrării.,Sonata op. 24 nr. 3 este construită cu o uimitoare parcimonie tematică. Întreg edificiul muzical se sprijină pe (doar) trei trasee tematice de bază ce vor fi metamorfozate, trunchiate şi combinate cu o fantezie şi virtuozitate compoziţională fără limite: tema I a primei mişcări, tema a II-a a primei mişcări,(care va deveni tema principală în partea secundă) şi tema a II-a a părţii secunde (cu multiple variante şi transformări în mişcarea finală).