Joseph Haydn (VIVA 16)

Între catedră, activitatea managerială, „bagheta” regiei de operă (încercată și definită la rândul ei, cu succes), viaţă de familie, Florenţa Marinescu, luând prin surprindere, așa cum obișnuiește, oferă o nouă concretizare obiectuală: un amplu eseu asupra lui Joseph Haydn. Bine-venit. M-am întrebat, însă, firesc: de ce Haydn? Evident, pentru că piaţa românească de carte, cea muzicologică, nu vehiculează în prezent un asemenea document. Poate, în al doilea rând, și din spiritul... justiţiar (!), care îi este propriu autoarei. Anul dedicat lui Mozart a „neglijat” într-o anume măsură personalităţile-pereche, iar Haydn, prin cele aproape 1 000 de lucrări compuse, are dreptul la perpetuă atenţie și respect. Cu ele, „compozitorul pășește prin veacuri de istorie”, feedbackul audiţiei partiturilor sale având efectul benefic al purificării spirituale. Există oare ceva mai eficient decât gestul editorial pentru a-l readuce în actualitate? În cazul de faţă, sub condeiul Florenţei Marinescu – neobosit-iscoditoare, descoperi­toarea detaliilor semnificative, interesante, decent-suculente –, autorul îl seduce și pe neofitul care, antrenat în lectură, mai întâi din curiozitate, nu lasă din mână cartea până la final. Exerciţiul Florenţei Marinescu, susţinut de o documentare selectă, de analize muzicale și estetice profesioniste, este explicit și lesne de înţeles pentru marele public. Identific printre rânduri preocuparea de a puncta creaţia de operă a compozitorului. Cum altfel? Chiar dacă Haydn nu a fost important pentru genul liric, analiza sub lupă a manierei sale componistice și stilistice îi demonstrează virtuţile, grăitoare pentru talentul, îndemnarea constructului sonor, de la care însuși Mozart a putut conserva adevăruri muzicale. Daniela Caraman Fotea