Trio în sol minor pentru pian, vioară și violoncel (1897)

   George Enescu (1881–1955) – figură emblematică a componisticii românești a cărui creaţie nu este încă pe deplin cunoscută – a scris în tinereţe un trio pentru pian, vioară și violoncel, în sol minor, multă vreme rămas necunoscut publicului. Cele trei compoziţii pentru trio cu pian, vioară și violoncel, rămase în manuscris, fără număr de opus: Trio în sol minor, Sérénade lointaine și Trio în la minor, au fost recuperate după ce compozitorul s-a stins din viaţă. Trio în sol minor (1897) și Sérénade lointaine (1903) au fost donate de Maria Cantacuzino-Enescu, Muzeului Naţional „George Enescu” din București.
   Trio în sol minor a fost compus în anul 1897, în timp ce Enescu studia la Paris. Lucrarea are patru părţi: I. Allegro molto vivace; II. Allegretto grazioso; III. Andante; IV. Presto – manuscris la care se referă Zeno Vancea în Creaţia muzicală românească în sec. XIX-XX – vol. I – 1968, vol. II – 1978, Editura Muzicală, București – crezându-l pierdut, alături de alte două lucrări scrise în același an: Nocturnă și Saltarello pentru violoncel și pian. Clemansa Liliana Firca prezintă, în Noul catalog tematic al creaţiei lui George Enescu – I, Muzica de cameră, Editura Muzicală, 2010, București – partitura și știmele Trio-ului în sol minor, exemplar de copist, menţionând și o știmă de violoncel, manuscris autograf, nedatat și nesemnat. Ştima de vioară (copist) este datată „6.11.97”, iar știma violoncelului (copist), „3.11.97”. În Noul catalog, C. L. Firca prezintă încă un manuscris, rămas indescifrabil, datat 1942, dedicat aceleiași formaţii.