„Obiectul sintezei de faţă este acela de a da seama dintr un unghi istoric – altfel spus, plasând o permanent în context – de diversitatea modurilor de reprezentare a trecutului în spaţiu şi în timp. Aşa se explică de ce aici îi vom întâlni mai des pe Herodot decât pe Platon, pe Suetoniu decât pe Cicero, pe Mabillon decât pe Rousseau, pe Mommsen decât pe Dilthey, pe Lucien Febvre decât pe Raymond Aron…,Căci istoriografia nu este altceva decât istoria discursului unor oameni despre trecutul lor, şi dovada cea mai bună a existenţei unor culturi azi dispărute, a existenţei propriei noastre culturi. O societate nu se pune niciodată mai bine în lumină ca atunci când e însoţită de proiecţia în trecut a propriei sale imagini.,Istoria lui Clio este istoria noastră. Poate că acest eseu îi va convinge pe cei ce l vor citi că demnitatea istoriei ca « ştiinţă umanistică » nu stă nici în statutul ei ştiinţific, nici în faptul că are ca obiect de cercetare omul, ci în natura profund umană a istoricului.”,,Charles-Olivier Carbonell este profesor emerit la Universitatea „Paul Valéry” din Monpellier.