Reflecții despre muzică

„Muzica este deopotrivă știință și artă. În muzică, rigoarea fără grație este la fel de insuportabilă ca grația fără rigoare.” — Ștefan Niculescu, 1989

Compozitorul și-a strâns scrierile de două ori: în 1980 și în 2006. Cele două culegeri, luate împreună, acoperă aproape o jumătate de secol de gândire despre muzică.

Volumul de față le reproduce integral, în ordinea stabilită de autor: studiile despre eterofonie și despre sinteză, analizele enesciene, meconsiderațiile de morfologie și sintaxă muzicală, relatarea verilor de la Darmstadt, dialogurile cu György Ligeti și cu Iosif Sava. Alături de ele, 21 de texte risipite prin periodicele epocii — Muzica, România literară, Contemporanul, Amfiteatru, Cronica, Flacăra, Scînteia tineretului —, rămase până acum în afara oricărei ediții și recuperate pentru prima dată aici.

Printre ele, un interviu din 1989 în care i se reproșa că ar fi „un inginer convertit la muzică”. Răspunde că a fost, dimpotrivă, un muzician convertit la inginerie — și încă pentru scurtă vreme.

Veți afla de ce Enescu dirija Bartók în 1952, într-o vreme când marele maghiar nu se impusese încă în lumea întreagă. Și veți afla că Ligeti și Niculescu, care se încrucișaseră la Darmstadt în 1966 fără să-și vorbească, au stat de vorbă pentru întâia oară abia în noiembrie 1992, la Viena, într-o sală de concert.

Ediția indică sursa fiecărui text, dă note biografice pentru toți muzicienii citați și trei indici — de nume, de lucrări și de termeni.