Album de transcripţii pentru pian

De la începuturile sale, pianul a fost instrumentul prin care muzica „celorlalți” — orchestra, cvartetul, vioara, violoncelul, lautul, vocea, scena de operă — a putut pătrunde în casele oamenilor. Înainte de fonograf, de radio și de înregistrare, transcripția pianistică era mijlocul principal prin care marile pagini ale literaturii instrumentale și scenice ajungeau sub degetele amatorului și ale elevului. A cunoaște o simfonie, un cvartet sau o arie de operă ın̂semna, cel mai adesea, a le fi cântat sau auzit la pian.

Volumul de față adună douăzeci de asemenea transcripții, întocmite după consacrata culegere Forty Transcriptions, alcătuită, revizuită și digitată de Louis Oesterle (G. Schirmer, New York, 1911). Numele care semnează aceste prelucrări — Karl Klindworth, Louis Köhler, Isidor Seiss, Berthold Tours, Ernst Pauer, Franz Behr, Albert Heintz, William Scharfenberg, Sara Heinze — aparțin unor pianiști și pedagogi de primă mărime ai secolului al XIX-lea. Pentru ei, transcripția nu era o simplă reducție, ci un act de re-creație: traducerea unei gândiri instrumentale într-alta, cu păstrarea sensului muzical.