Contacteaza-ne: 0747 236 278

Alte Lucrări

Ordoneaza dupa:

Pagina:

Joseph Haydn - Florenta Nicoleta Marinescu

Între catedră, activitatea managerială, „bagheta” regiei de operă (încercată şi definită la rândul ei, cu succes), viaţă de familie, Florenţa Marinescu, luând prin surprindere, aşa cum obişnuieşte, oferă o nouă concretizare obiectuală: un amplu eseu asupra lui Joseph Haydn. Bine-venit. M-am întrebat, însă, firesc: de ce Haydn? Evident, pentru că piaţa românească de carte, cea muzicologică, nu vehiculează în prezent un asemenea document. Poate, în al doilea rând, şi din spiritul... justiţiar (!), care îi este propriu autoarei. Anul dedicat lui Mozart a „neglijat” într-o anume măsură personalităţile-pereche, iar Haydn, prin cele aproape 1 000 de lucrări compuse, are dreptul la perpetuă atenţie şi respect. Cu ele, „compozitorul păşeşte prin veacuri de istorie”, feedbackul audiţiei partiturilor sale având efectul benefic al purificării spirituale. Există oare ceva mai eficient decât gestul editorial pentru a-l readuce în actualitate? În cazul de faţă, sub condeiul Florenţei Marinescu – neobosit-iscoditoare, descoperi­toarea detaliilor semnificative, interesante, decent-suculente –, autorul îl seduce şi pe neofitul care, antrenat în lectură, mai întâi din curiozitate, nu lasă din mână cartea până la final. Exerciţiul Florenţei Marinescu, susţinut de o documentare selectă, de analize muzicale şi estetice profesioniste, este explicit şi lesne de înţeles pentru marele public. Identific printre rânduri preocuparea de a puncta creaţia de operă a compozitorului. Cum altfel? Chiar dacă Haydn nu a fost important pentru genul liric, analiza sub lupă a manierei sale componistice şi stilistice îi demonstrează virtuţile, grăitoare pentru talentul, îndemnarea constructului sonor, de la care însuşi Mozart a putut conserva adevăruri muzicale. Daniela Caraman Fotea

14,00 lei vezi detalii
Giusepe Verdi - Grigore Constantinescu

Creaţia verdiană apare consecvent, ciclic în scrierile lui Grigore Constantinescu. Aşteptam, în consecinţă, din partea domniei sale o monografie modernă despre Verdi, care lipsea din muzicologia românească. Avem acum un volum destinat unui public larg, util, în egală măsură, cititorului specializat şi melomanului. Ştim cu toţii cât este de dificil de a realiza aşa ceva. Proporţia justă între informaţia exactă, ştiinţifică şi tonul accesibil nu pare însă a fi greu de găsit de către Grigore Constantinescu. Totul porneşte de la ideea atractivă care construieşte cartea. Tocmai având în vedere zecile de monografii pe tema Verdi şi provocarea de a scrie o alta, autorul alege traseul literar (în locul unuia cronologic) în prezentarea operelor. De altminteri, ordinea cronologică e „restabilită” într-o anexă finală, cuprinzând toate creaţiile verdiene şi succinte date despre premiere. Însă până acolo, cititorul e rapid captivat de „întâlnirile” compozitorului cu repere literare. După Primii ani de carieră (Debutul... şi eşecul, Semnul gloriei, În căutarea subiectelor istorice), încep capitolele întâlnirilor stimulatoare cu Victor Hugo, inspiratoare cu Friedrich Schiller. Un Intermezzo, Rugăciunea de reculegere, se ocupă de muzicile vocal-simfonice, desigur de Recviem în primul rând. Şi apoi întâlnirile continuă: cu spaniolii preferaţi, cu francezi contemporani, cele ratate cu George Gordon Byron, cea cu exoticul imaginar. Spre final, cunoscutele Evadări din lumea operei ale lui Verdi şi, triumfal, Întâlnirile ideale cu William Shakespeare. Viziunea de ansamblu se rotunjeşte în acest fel, urmărind în principal temele literare care traversează pasager sau insistent creaţia verdiană. Rezultă o coerenţă neostentativă a ansamblului operelor verdiene. În plus, reiese cu limpezime şi acel ideal romantic de fuziune a muzicii cu literatura, în versiune verdiană. Şi, în ultimă instanţă, traversăm operele lui Verdi ghidaţi de un fin cunoscător, căruia îi face mare plăcere să ne îndrume. (Valentina Sandu-Dediu)

15,00 lei vezi detalii
Piotr Ilici Ceaikovschi - Adriana Liliana Rogovschi

Piotr Ilici Ceaikovski (1840 – 1893) Cu faţa pe care nu se zărea niciun zâmbet, cu părul cărunt, îmbrăcat sobru, bărbatul acesta părea, din cap până-n tălpi, dascăl. Doar ochii îi străluceau când întâlnea pe cineva drag sau când descoperea tema mult căutată. De la vârsta de 6 ani până în ultimele clipe a purtat în suflet un strigăt: „Ah, muzica asta!”. O exclamaţie?... O durere?... O uimire, singura care l-a urmărit toată viaţa?... Considera că cineva a desenat un program, un libret pe tiparul căruia trebuia să se desfăşoare întreaga lui existenţă. Niciodată nu s-a revoltat împotriva sorţii. Dar a avut forţa să îi urmeze stadiile. Ascultându-i muzica, încerci o comparaţie între om şi arta sa. De unde a avut atâta putere – de uragan, de piatră, de foc, de iubire – o fiinţă cu un psihic aşa de firav? A dorit să fie cel mai bun, şi a fost cel mai bun. A dorit să fie recunoscut, şi numele său a înconjurat lumea. O statistică din zilele noastre relevă faptul că în fiecare minut, pe Terra, se cântă o lucrare de Ceaikovski. În Istoria muzicii, creatorul din Votkinsk este desemnat ca fiind principalul reprezentant al Şcolii Componistice Naţionale Ruse, căci tehnica sa a îmbinat spectaculos folclorul cu ştiinţa muzicii universale. Şi tot „creatura” de neînduplecat, Istoria, l-a plasat pe cel mai înalt pisc al spectacolului de balet. Simfonist prin natura talentului, Piotr Ceaikovski a crezut întotdeauna că expresia muzicală este legată de cea literară. Pentru compozitor, o adevărată plăcere era să se adâncească în lecturarea textelor Contelui Lev Tolstoi şi să savureze filosofia lui Baruch Spinoza. Aceasta este explicaţia în virtutea căreia lucrările sale, în majoritate, sunt programatice. Însă, mai presus de toate, stăteau evenimentele vieţii artistice. Sălile de concerte şi teatrele îl atrăgeau ca un vârtej căruia nu i se putea împotrivi. Şi mai erau călătoriile: în prima vizită a lui Ceaikovski la Tiflis (Tbilisi) din aprilie 1886, chiar de ziua muzicianului, ansamblul de cântăreţi-solişti şi orchestra au reluat spectacolul cu opera Mazepa. Toţi şi-au dat silinţa să cânte bine, şi au reuşit. Loja preţiosului invitat era împodobită cu florile preferate, sute de lăcrămioare aduse special de la Kutaisi. Adriana Liliana Rogovschi

15,00 lei vezi detalii
Carl Orff - Cristina Sarbu

În luna noiembrie a anului 1992, am fost pentru prima oară oaspetele Centrului Orff din München. Cercetam atunci o temă legată de teza mea de doctorat (Creaţia lirică germană în cea de a doua jumătate a secolului XX. Hans Werner Henze). Dintre partiturile lui Carl Orff nu cunoşteam decât celebrele Cântece Burane (Carmina Burana). Cu uimire şi încântare am descoperit celelalte mari lucrări ale compozitorului: două poveşti muzicale, Luna şi Isteaţa, miniatura Astutuli, impresionanta lucrare de teatru muzical Die Bernauerin, trilogia greacă alcătuită din Antigona, Oedip tiranul şi Prometeu, uluitorul Joc despre sfârşitul lumii („De temporum fine comoedia”)... Totul era nou, neobişnuit, nemaiauzit... Carl Orff este astăzi recu-noscut drept unul dintre marii creatori ai secolului trecut. Istoria contemporană a teatrului muzical nu poate fi imaginată fără creaţiile lui. Nu aveam în bibliografia muzicală românească prea multe scrieri care să se refere la acest compozitor german, unic în felul său. Dorind să umplu acest gol şi totodată, spre propriul folos şi îmbogăţire sufletească, să-mi apropii cât mai mult posibil aceste lucrări, pe care le auzeam pentru prima oară, m-am hotărât să scriu o mică monografie, o introducere în viaţa şi opera lui Carl Orff. Exprim un sincer cuvânt de mulţumire Centrului Orff şi Fundaţiei Carl Orff din München care m-au ajutat substanţial în realizarea acestui volum. Cristina Sârbu

15,00 lei vezi detalii
Johan Sebastian Bach - Antigona Radulescu

Johann Sebastian Bach reprezintă unul dintre pilonii importanţi ai muzicii universale. Este un adevăr confirmat în timp: creaţia sa, după o perioadă de tăcere, s-a instalat ca reper cultural şi pilduitor exemplu de perenitate. În contextul experienţelor artistice actuale, diverse, nonconformiste, muzicii lui Bach nu i s-a ştirbit prestigiul şi nu i s-a mai contestat valoarea. Dimpotrivă, întâlnirea cu această fertilă experienţă a barocului oferă lumii de astăzi, atât de zbuciumate, calea regăsirii echilibrului şi împlinirii năzuinţelor înalte. Cartea de faţă încearcă să explice miracolul. Anecdotica unei vieţi modeste a fost depăşită de excepţionala activitate artistică a unui om şi a unui muzician ancorat profund în sensibilitatea epocii în care a trăit, dar care a avut darul de a-i depăşi în acelaşi timp graniţele. Johannes şi Matthäus Passion, Ofranda muzicală, Variaţiunile Goldberg şi în final Arta fugii sunt câteva dintre edificiile monumentale, Clavecinul bine temperat, Sonatele şi partitele pentru vioară solo sunt piese alături de multe altele care se adaugă mozaicului de forme şi genuri muzicale pe care Bach le-a însufleţit şi înnobilat cu forţa geniului său creator. Exemplul cantorului de la Leipzig, al excepţionalului organist şi clavecinist, al pedagogului şi compozitorului Bach ne apare astfel, deopotrivă, oglinda barocului aflat la zenit în prima jumătate a secolului al XVIII-lea şi proiecţia viabilă a ceea ce va fi fost să se împlinească peste veacuri. Antigona Rădulescu

15,00 lei vezi detalii
Hector-Louis Berlioz - Adriana Liliana Rogovschi

HECTOR-LOUIS BERLIOZ (1803 – 1869) a fost un vârf al artei componistice franceze şi cel mai important orchestrator al romantismului muzical. În mare parte faptul se datorează unei aparente împotriviri a sorţii: tatăl său, un apreciat medic din urbea delfineză La Côte Saint-André, a dorit ca fiul să îl urmeze, mai mult, să se specializeze în osteologie. I-a oferit o sumară educaţie cultural-umanistă, care i-a folosit enorm primului său născut, şi i-a insuflat pasiunea lecturii. Dar idealul lui Hector era să ajungă muzician. Pentru a împiedica realizarea acestei năzuinţe, hotărârea părintelui a fost să nu cumpere un pian, ci doar un flaut şi o chitară. Cele două instrumente erau menite să îi astâmpere băiatului setea de muzică, ba chiar să îl plictisească la un moment dat. Până la 18 ani, tânărul nu a auzit decât sunetele emise de violoncel şi vioară, instrumente ce aparţineau unor muzicanţi din localitatea natală, câteva dintre fligornurile Fanfarei Naţionale ce fiinţa acolo, o tobă, flautul şi chitara proprii. În ceea ce priveşte creaţia muzicală, aceasta se reducea la cântarea destinată serviciului religios de la Mănăstirea Ursulinelor, câteva romanţe, unele reducţii pentru voce şi fortepiano din operele la modă, precum şi – doar în partituri – o parte din cvartetele lui Ignace Pleyel. A descoperit, când încă locuia în casa părintească, o foaie cu 24 de portative. A ştiut imediat ce ar putea face cu ea, deşi învăţase singur numai primele noţiuni de armonie, iar despre contrapunct şi orchestraţie încă nu aflase. Abia la Paris, prezent la un spectacol susţinut numai de cântăreţi şi instrumentişti profesionişti la Teatrul Academiei Regale de Muzică „Le Peletier”, a urmărit fascinat desfăşurarea de forţe sonore ce depăşea, probabil, foaia cu idei verticale. Pentru Hector s-a deschis atunci universul... Muzica lui Berlioz, care a cucerit secolul al XIX-lea, ne subjugă şi astăzi, iar paginile sale triumfale sunt principalul model de muzică festivă ce ne însoţeşte momentele solemne... Adriana Liliana Rogovschi

15,00 lei vezi detalii
Olga Grigorescu - Dinu Lipatti

Ascultând interpretările lui Lipatti, fie în muzica barocă (Bach sau Scarlatti), în cea romantică (Chopin, Schubert, Liszt, Grieg, Schumann), în cea impresionistă (Ravel), în cea modernă (Enescu, Bartók), ai de cele mai multe ori senzaţia că nu poţi clinti niciun sunet de la locul său, că fiecare nuanţă de intensitate sau culoare, fiecare valoare ritmică, fiecare frazare nu poate suna decât aşa cum a realizat-o el. Bach este olimpian şi spiritualizat, cu o maximă limpezime a vocilor, dar şi cu o sensibilitate venită din adâncul sufletesc. Mozart are ingenuitatea şi firescul exprimate cu o paletă dinamică de cea mai subtilă varietate. În partiturile moderne, inclusiv în cele proprii, Lipatti face lumină în conglomeratele şi complicatele meandre sonore, realizând prin precizie şi bogăţie coloristică, ce nu o dată evocă timbrurile instrumentelor orchestrei, nu un limbaj dur şi sec, ci unul cu vibraţie emoţională şi forţă de captare. Enescu a subliniat faptul că Lipatti i-a înţeles perfect intenţiile şi i-a interpretat lucrările ca nimeni altul. Un punct culminant în arta lipattiană îl reprezintă însă interpretarea muzicii lui Chopin, şi, aşa cum a explicat prof. Dragoş Tănăsescu, aici [...] el evocă, în acelaşi timp, polifonia lui Bach, perlajul preclasicilor, puritatea lui Mozart sau chiar dramatismul beethovenian. Aceasta nu este o denaturare a sentimentului romantic, ci dimpotrivă, o mai completă şi filozofică cuprindere a acestuia. În totul, Lipatti a reuşit acel echilibru perfect între gândire şi sensibilitate, între rigoare şi libertate, între claritate şi densitate, ceea ce a asigurat viabilitatea şi modernitatea viziunii sale artistice peste decenii. Dacă înregistrările pe care ni le-a lăsat moştenire au rămas repere ale pianisticii secolului XX, concepţiile sale despre muzică, concep-ţiile morale, lupta eroică pe care a dus-o împotriva bolii ce-l măcina se pot constitui astăzi în modele demne de urmat. Lipatti cânta aşa cum era – spun toţi cei care l-au cunoscut, subliniind armonia între artist şi om. Olga Grigorescu

15,00 lei vezi detalii
Lavinia Coman - Franz Liszt

A pornit de la origini modeste, care i-au dat, însă, înzestrarea excepţională pentru muzică şi o rezistenţă fizică legendară. S-a construit pe sine cu perseverenţa celui hotărât să atingă culmile măiestriei. A resoluţionat arta cântatului la pian, impunând tipul de solist concertist, erou unic al unei manifestări individuale, recitalul de pian, care a devenit prin exemplul lui un spectacol al virtuozităţii şi măiestriei artistice. Pe planul creaţiei, a inventat genul poemului simfonic, a ilustrat principiul muzicii cu program, a determinat evoluţia limbajului muzical şi a deschis căi noi, îndrăzneţe, gândirii componistice, prevestind „muzica viitorului”. Viaţa lui Franz Liszt a fost la fel de spectaculoasă ca şi muzica sa. Două iubiri celebre, câteva scandaluri amoroase, prieteni şi ataşamente profunde i-au marcat biografia. Pe plan civic, a fost un mare democrat, un patriot maghiar şi un cetăţean al Europei. Prin contrast frapant cu activismul neobosit, latura spirituală a firii sale s-a manifestat prin credinţa religioasă ferventă, prin nevoia irepresibilă de reculegere şi meditaţie, de interiorizare şi izolare de clocotul lumii. Această vocaţie şi-a împlinit-o în ultima parte a vieţii, când a intrat în rândul călugărilor. S-a implicat în cele mai diverse domenii ale artei, culturii şi vieţii sociale, a practicat un neobosit activism creştinesc. A ilustrat profilul artistului romantic, sfâşiat de contradicţii aparent de neîmpăcat. Totodată, a prefigurat tipul de intelectual modern, etern neliniştit, chinuit de întrebări existenţiale fără răspuns. Lavinia Coman

15,00 lei vezi detalii
EDVARD GRIEG
Muzica? Nimic mai simplu! - Gr. Constantinescu

Volumul Muzica? Nimic mai simplu! semnat de Grigore Constantinescu propune un periplu în lumea Muzicii, anulând bariere de timp sau spaţiu. Intenţia este ca pe acest drum să pornească cât mai mulţi iubitori ai artei sunetelor, înţelegerea monumentelor admirate fiind înlesnită de explicaţiile unui ghid inspirat. Grigore Constantinescu are talentul rar de a transpune în cuvinte esenţele muzicii. O face dezinvolt, cu naturaleţe. Pare că nimic nu este complicat (de aici şi titlul potrivit al volumului), că, odată acceptată propunerea lecturii, un întreg univers inefabil îşi dezvăluie secretele. Parcurgându-l, orizontul cultural se lărgeşte fără efort: perspectiva generoasă îl pune în contact pe cititor cu un număr mare de capodopere, cu personalităţi creatoare uriaşe, cu interesante şi neaşteptate conexiuni între diferitele tipuri de limbaj artistic. Prin muzică, o demonstrează cartea, putem deschide perspectiva înţelegerii atât a propiei sensibilităţi, cât şi a lumii întregi. Utilitatea volumului este evidentă. Într-un fel nonconformist, îndeplineşte eficient dezideratul înfăptuirii educaţiei muzicale. Tonul just, atitudinea degajată permit asimilarea unei cantităţi impresionante de informaţie. În aceeaşi măsură, eseurile, închegate de sine stătător, au coerenţa unui plan superior ce problematizează categorii, forme, genuri specifice, fiind modele de scriere muzicologică de cea mai elevată spiritualitate. Muzica? Nimic mai simplu! Pe cât de adevărat la prima vedere, pe atât de greu de demonstrat. Grigore Constantinescu este printre puţinii care, în pagini revelatoare, poate rezolva tensiunea unui paradox. Antigona Rădulescu

20,00 lei vezi detalii
Serghei Prokofiev - Florinela Popa

În prima jumătate a secolului XX, compozitorul rus Serghei Prokofiev (1891 – 1953) atrage atenţia prin „traseul” foarte sinuos al creaţiei sale. Dintr-o artă modernă (în deceniul al doilea), muzica lui se metamorfozează într-o artă înregimentată politic, realist-socialistă (începând din anii '30), care atinge inclusiv faza jdano- vistă (1946 – 1953). Biografia compozitorului nu e mai puţin complicată: traversează revoluţia bolşevică, cele două Războaie Mondiale, într-o Rusie condusă, pe rând, de ţarul Nicolae al II-lea, de Lenin şi de Stalin. Imediat după Revoluţia din 1917, Prokofiev alege să părăsească Uniunea Sovietică şi să se stabilească în SUA, apoi în Germania şi în Franţa. Până la urmă, în 1936, se reîntoarce în Uniunea Sovietică, iar hotărârea îi va marca iremediabil destinul şi creaţia. Câteva aspecte controversate atrag atenţia oricui îşi îndreaptă mai atent privirea asupra întâlnirii muzicii sale cu ideologia. • De ce a acceptat Prokofiev, în timp ce se afla la Paris, comada unui balet – Pasul de oţel – despre „realităţile noi” ale Rusiei sovietice, pe care încă nici nu le cunoştea? • De ce prima versiune a baletului Romeo şi Julieta, după tragedia lui Shakespeare, a fost concepută iniţial cu happy-end? • De ce o poveste aparent naivă, Petrică şi Lupul, explicată însă de compozitor ca o parabolă a luptei dintre URSS şi Germania hitleristă, i-a trezit interesul lui Walt Disney, la Hollywood, pentru realizarea unui desen animat? Radiografierea evoluţiei gândirii sale muzicale, pe care o propune volumul de faţă, poate oferi câteva răspunsuri la aceste întrebări şi la multe altele. Florinela Popa

24,00 lei vezi detalii

Pagina: